Un cumpărător modern nu este chiar atât de ușor de convins să facă o achiziție. Mai ales atunci când vânzările se realizează nu în magazine tradiționale, ci pe platforme online. După cum ne demonstrează practica, de un interes sporit din partea vizitatorilor de magazine online se bucură promoțiile cu reduceri, cadouri și alte bonusuri. Mulți dintre utilizatori preferă să cumpere lucruri folosind coduri speciale, numite coduri promoționale.
Codul promoțional este un cod alfanumeric, care permite obținerea unui bonus. Acest cod trebuie introdus într-un câmp special pe pagina magazinului online, după care cumpărătorul primește un bonus. De cele mai multe ori, această pagină este „Coșul”, iar introducerea codului duce la o recalculare instantanee a costului în favoarea cumpărătorului.
Dintre numeroasele instrumente de marketing, codul promoțional este considerat una dintre cele mai rapide metode de a motiva oamenii să viziteze site-ul și să facă o achiziție, dar și de a atrage noi clienți. În plus, cu ajutorul codurilor promoționale este simplu de monitorizat eficiența publicității. Adesea codurile promoționale sunt folosite ca parte a campaniilor de marketing și a promoțiilor speciale.
Cumpărătorul poate obține un cod promoțional atât offline, cât și pe resursele online. Instrumentele offline includ cataloage, cărți de vizită, pliante și carduri de loialitate pentru clienți. Aceste metode sunt folosite destul de rar de magazinele online, din cauza costurilor suplimentare pentru executarea imprimatelor, precum și a complexității și duratei de distribuire a materialelor.
Cele mai bune rezultate se obțin la distribuirea codurilor promoționale prin intermediul resurselor de Internet. În acest caz codurile promoționale sunt deseori postate pe rețelele sociale sau nemijlocit pe site-ul vânzătorului. Uneori codul promoțional este expediat prin mesaje care notifică recepționarea comenzii sau prin e-mailuri în masă.
Integrarea pe site a codurilor promoționale implică o serie de îmbunătățiri tehnice. Însă chiar dacă la elaborarea site-ului nu s-a luat în considerare posibilitatea utilizării de coduri promoționale, acestea pot fi inserate, de regulă, cu suficientă ușurință. În același timp, efectele introducerii codurilor promoționale sunt incomparabil mai mari decât costul pregătirii și lansării acestora.